Home » Știință » PREMIERĂ. Sonda spaţială Dawn a ajuns pe orbita planetei pitice Ceres. Este prima din istorie care reuşeşte această performanţă – VIDEO

PREMIERĂ. Sonda spaţială Dawn a ajuns pe orbita planetei pitice Ceres. Este prima din istorie care reuşeşte această performanţă – VIDEO

Publicat: 06.03.2015
Sonda spaţială Dawn a celor de la NASA a ajuns pe orbita planetei pitice Ceres. Aceasta se afla la circa 61.000 de kilometri de Ceres atunci când a intrat în câmpul gravitaţional.

Echipa care conduce misiunea de pe Pământ, din Pasadena, California, a primit un semnal de la sondă care le-a confirmat că aceasta funcţionează corect şi că a intrat pe orbită.

„De la descoperirea ei în 1801, Ceres a fost cunoscută ca o planetă, apoi ca un asteroid, iar mai târziu ca o planetă pitică”, a declarat Marc Rayman, inginerul şef al misiunii. „Acum, după o călătorie de 4,9 miliarde de kilometri şi 7,5 ani, Dawn numeşte Ceres ”, a mai spus el.

Pe lângă faptul că este prima care vizitează planeta pitică, sonda spaţială Dawn este şi prima care îndeplineşte două misiuni în spaţiu. În perioada 2011-2012, aceasta a explorat asteroidul gigant Vesta, oferindu-le cercetătorilor atât informaţii indispensabile despre corpul ceresc, cât şi mii de fotografii.

Ceres şi Vesta sunt poziţionate în centura de asteroizi aflată între planetele Marte şi Jupiter.

Sursă: NASA

Sursă video: YouTube

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât un adevărat science-fiction”
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât ...
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” al epavelor
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” ...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală